Prefectul judeţului Mureş, Marius Paşcan, a participat luni, 15.03.2010, la Monumentul Secuilor Martiri, la aniversarea a 162 de ani de la izbucnirea revolutiei din Ungaria.
„Vă mulţumesc pentru felul în care aţi reuşit să vă manifestaţi ca cetăţeni într-un climat de multiculturalitate, de armonie şi întelegere. Să ştiţi că nu am ezitat la venirea mea în fruntea Instituţiei Prefectului, să aşez ca tablă indicatoare a instituţiei şi denumirea ei în limba maghiară. Este un semn de respect pentru dumneavoastră, aşa înţeleg eu să mă manifest. La începutul acestui an am invitat la solidarizare toate forţele politice mureşene, pe toţi parlamentarii mureşeni, reprezentanţii nostri în Guvernul României, chemându-i la solidarizare. Doar aşa vom reusi să trecem peste această perioadă economică dificilă. De aceea, fac apel şi către dumneavoastră, să ne manifestăm cu toţii solidar, cu bună credinţă, chibzuinţă şi cumpătare astfel încât să reuşim să trecem împreună peste această perioadă grea. Eu am încredere. Trebuie să fim o echipa, cu toţii, iar împreună vom reuşi. Să vă dea Dumnezeu sănătate!” , le-a spus Marius Paşcan celor câteva mii de maghiari prezenţi la manifestare.
Prefectul judeţului Mureş a dat citire şi mesajului preşedintelui României către maghiari, în timp ce subprefectul Barczi Gyozo a prezentat mesajul prim-ministrului Emil Boc.
CANCELARIA INSTITUŢIEI PREFECTULUI








