Prefectul judeţului Mureş, Marius Paşcan, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie afiliate la CNS Cartel Alfa din judeţul Mureş. Aceştia i-au înmânat prefectului un document ce conţine revendicările bugetarilor din judeţul Mureş şi i-au solicitat sprijin pentru ca acestea să fie soluţionate de către Guvern.”Cunosc revendicările dumneavoastră , cu atât mai mult ca nu sunt noi . Fireşte că voi transmite aceste revendicări ale dumneavoastră guvernului României , dar dincolo de a ajunge să discutăm la nivel naţional ,pentru că protestul dumneavoastră priveşte întreaga ţară , vreau să văd cum stăm la nivelul judeţului Mureş. În momentul de faţă avem 130 de mii de salariati, într-o continuă scădere şi avem 160 de mii de persoane care beneficiaza de pensii, o rată a şomajului de 6,45%, dar urmează disponibilizarea forţei de muncă din regimul sezonier. Ceea ce va rog este sa discutaţi si cu reprezentanţii sindicatului pe care îl reprezentaţi , să le transmiteţi un mesaj de ponderare.”le-a spus Marius Paşcan sindicaliştilor.
Prefectul Marius Paşcan a s-a întâlnit cu greviştii din administraţie
luni, 05 octombrie 2009







