La iniţiativa prefectului de Mureş, Marius Paşcan şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Mureş, Lokodi Edita Emoke, vineri, 19.02.2010, în Sala Mică a Palatului Administativ a avut loc o şedinţă de lucru vizând cele mai importante probleme ale judeţului nostru în acest an.
La întâlnire au participat pe lângă iniţiatori, Borbely Laszlo, ministrul Mediului şi Pădurilor, senatorii Corneliu Grosu şi Gyorgy Frunda, precum şi deputaţii Doru Oprişcan, Ciprian Dobre, Kelemen Attila şi Kerekes Karoly, primari şi vice-primari ai municipiilor şi oraşelor mari din judeţul Mureş.
Au fost luate în discuţie cele mai importante probleme cu care se confruntă judeţul nostru în acest moment, sintetizate intr-un material ce cuprinde nu mai putin de 65 de probleme, pentru care se caută soluţii atât la nivel local cât şi prin lobby la nivel guvernamental.
Toţi cei prezenţi au fost de acord că întâlnirea de astăzi a fost doar un prim pas în calea dialogului interinstituţional, şi au decis ca astfel de şedinţe de lucru constructive să aibă loc cel puţin o dată la trei luni.
Sedinţă de lucru vizând cele mai importante probleme ale judeţului Mureş în 2010
vineri, 19 februarie 2010








